Emil Moţ: „În prima sau a doua şedinţă a noului Guvern, vom primi înapoi unitatea militară”

Primarul Slatinei Emil Moţ a declarat că noul Executiv, condus de Viorica Dăncilă, va emite o hotărâre de guvern pentru a reda terenul fostei unităţi militare municipalităţii.

Moţ a explicat că această hotărâre ar fi fost luată şi de guvernul anterior, însă premierul Mihai Tudose a demisionat, între timp.

„Vrem să realizăm la fosta unitate militară un parc, un cartier de blocuri şi un lucru pe care slătinenii şi-l doresc, un mall. Toate avizele sunt gata, dar din păcate, premierul Tudose şi-a dat demisia şi nu a putut să ţină şedinţa de guvern pentru a ne da înapoi terenul fostei UM. Guvernul interimar nu poate să dea decizii de acest gen, de dispoziţie asupra patrimoniului, dar când va fi învestit noul guvern, în prima sau a doua şedinţă de guvern, vom primi înapoi unitatea militară”, a declarat Emil Moţ.

Primarul Slatinei Emil Moţ a reuşit să renegocieze înţelegerea cu MApN, astfel că primăria nu va mai trebui să cedeze 48 de locuinţe, urmând în schimb să reabiliteze un cămin al armatei. De asemenea, în cazul Cercului Militar, primarul a reuşit să prelungească termenul pentru reabilitarea clădirii. Pentru ca noul contract să-şi producă efectul trebuie ca unitatea militară să revină la minister, doar pentru ca Primăria Slatina să o primească înapoi.

Terenul fostei Unităţi Militare din oraş a fost preluat de municipalitate în urma unei hotărâri de guvern din 26 septembrie 2012.

Municipalitatea a finalizat studiul de fezabilitate pentru construcţia unui parc, pe mai bine de trei hectare din terenului fostei unităţi militare din Slatina. Tot acolo, municipalitatea negociază cu o firmă pentru construcţia unui mall. De asemenea, pe terenul fostei unităţi militare vor fi construite blocuri de locuinţe, dar şi o grădiniţă şi o creşă.