Emil Moţ a semnat contractul de finanţare pentru un sistem de e-ticketing la Slatina. Proiectul atrage fonduri europene de aproape un milion de euro

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a semnat contractul de finanţare pentru un proiect de vizează implementarea unui sistem de e-ticketing pentru serviciul de transport public de călatori din municipiu.

Totodată, proiectul vizează evoluția ulterioară a acestuia într-un sistem integrat de plata a serviciilor comunitare, permițând integrarea ulterioară a altor sisteme similare: plata parcărilor, plata accesului în zonele restricționate, închirierea de biciclete şi alte vehicule alternative.

Valoare totală a proiectului este de 4.601.144,14 lei, din care suma solicitată este de 4.509.121,25 lei, adică 985.729,54 euro.

Proiectul are titlul „Sistem integrat de plata a serviciilor comunitare (inclusiv transport public)” şi este finanţat în cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, în cadrul Axei prioritare 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile; Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare; Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă

Principalele investiţii din cadrul proiectului vizează trei componenete. Prima este componeneta mobilă şi constă în echipamente îmbarcate la bordul vehiculului de transport public; echipamente asociate controlorilor - 15 seturi, dispozitive portabile de control, imprimante portabile şi validatoare duale - 18 vehicule cu câte două validatoare per vehicul.

Componenta locală vizeaă achiziţia de echipamente amplasate în staţiile de transport public, automate vânzare titluri de călatorie - 21 bucăţi.

Componenta centrală presupune subsistemele amplasate în dispecerat.