Elena ex-Mandinga și Iris cântă la Slatina, în Noaptea dintre Ani

Un spectacol grandios în aer liber este organizat de Primăria Slatina, de Revelion, în centrul orașului.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a declarat că pe scena amplasată pe Esplanadă vor urca mai mulți artiști, printre care Elena Ionescu, ex-Mandinga, și formația Iris.

„Potrivit caietului de sarcini și contractului semnat cu societatea câștigătoare din București, în noaptea de Revelion va trebuie să avem la scenă următorii artiști: în deschidere, Nicoleta Oancea și bandul său, de la ora 21.45, după care vom avea un recital al artistei Elena Ionescu, ex-Mandinga, apoi în final Iris, cu Nelu Dumitrescu, iar la ora 12.00 un spectacol de artificii”, a declarat Vîlceleanu.

Și în Caracal va fi organizat un spectacol în aer liber, de Revelion, pe Platoul din fața primăriei incepand cu ora 21.30.

Atmosfera va fi întreținută timp de aproximativ 60 de minute de un DJ, apoi vor susține recitaluri live Doddy, Boier Bibescu, și trupa „Bună seara, prieteni”.

Trecerea în noul an va fi marcată de un foc de artificii care cuprinde și un moment pirotehnic în culorile drapelului național.