E o minune că mai suntem

În fiecare zi când mă uit la semeni, mă mir cum de nu ne-am prăpădit ca neam, având în vedere în ce stare este românul de rând. Înşelat de politicieni şi popi, învăţat să bată crucea când trece prin faţa bisericii şi să dea bani către feţele bisericeşti, demnitatea românului e sub cea de acum 30 de ani şi cu şi mai mult sub cea a ţăranilor interbelici.

Cu berea în mână de la prima oră, aşteptând să vină ziua plăţii ajutorului social, a pensiei sau a altei forme de asistenţă, aceasta este imaginea românului nostru, în prezent, în satele îmbătrânite, în oraşele suburbanizate.

Sunt câţiva care au performat, performează şi depăşesc cu mult această condiţie, dar pleacă de îndată către alte zări. Noi, cei rămaşi aici, nu putem face altceva decât să supravieţuim. Privesc cu o tristeţe pe care o conştientizez, dar n-o mai simt, cum în ciuda avalanşei de tehnologie, de gadgeturi şi informaţie, românul e şi mai prins în scheme de manipulare, e în continuare înşelat prin metoda accidentul şi crede cu tărie orice, doar pentru că „a zis la televizor”.

La nivel politic, avem conducătorii pe care ni-i merităm. Şi ştiţi ceva? N-avem nicio şansă atâta vreme cât Opoziţia, cei care ar trebui să le ia locul celor care sunt acum la Putere, se ţin de jocuri care nu fac parte din ceea ce înseamnă o republică constituţională. Eu nu văd vreo diferenţă între Viorica Dăncilă şi Sică Mandolină. Poate că Sică poate să vorbească liber, n-are nevoie să citească de pe laptop ce i-a scris un consilier, dar ca şi consistenţă, ca substanţă, e mult sub zero.

În astfel de condiţii, e o minune că mai suntem.