După turneele de la Slatina şi Zalău, CSM Slatina va încheia anul 2019 pe terenul campioanei. Turneul de la Vâlcea se va desfăşura în perioada 28-29 decembrie

Echipa de handbal CSM Slatina va susţine, în acest weekend, primul turneu de pregătire. Este vorba despre „Cupa Slatinei”, la care vor mai participa SCM Craiova, HC Zalău şi Gloria Buzău. După aceste jocuri, gruparea slătineană va lua parte la „Cupa Consiliului Judeţean Sălaj”, urmând ca pe 28-29 decembrie să participe la „Memorialul Constantin Tiţă”, ce va reuni echipele SCM Râmnicu Vâlcea, SCM Craiova şi HC Zalău.

CSM Slatina va încheia anul 2019 cu un turneu de pregătire pe terenul campioanei ţării, SCM Râmnicu Vâlcea. Amicalele se vor desfăşura în perioada 28-29 decembrie, în Sala Traian. Vor fi ultimele jocuri de pregătire pentru echipa aflată sub comanda Victorinei Bora, care va susţine primul meci din 2020 pe data de 4 ianuarie, restanţa cu CSM Bucureşti.

Programul turneului de la Vâlcea:

sâmbătă, 28 decembrie


SCM Craiova    - HC Zalău (ora 10.00)
SCM Râmnicu Vâlcea    - CSM Slatina (ora 12.00)
CSM Slatina    - SCM Craiova (ora 17.00)
HC Zalău    - SCM Râmnicu Vâlcea (ora 19.00)

duminică, 29 decembrie

HC Zalău    - CSM Slatina (ora 10.00)
SCM Râmnicu Vâlcea    - SCM Craiova (ora 12.00)
Festivitatea de premiere    - ora 13.30