Duelul dintre echipele oltene, disputat la Colonești, încheiat cu o remiză, 1-1. CSM Slatina rămâne liderul seriei Ligii a III-a

Meciul Vedița Colonești-CSM Slatina s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1, la capătul unui joc aprig disputat, în care ambele formații au mai avut ocazii clare. Gazdele au deschis scorul prin Negoiță, în minutul 25, în timp ce gruparea slătineană a egalat prin atacantul Marian Vlada, în minutul 87. CSM Slatina ar fi putut da lovitura decisivă în prelungirile meciului când a avut inclusiv o bară transversală, dar jocul s-a încheiat cu o remiză, care o menține în continuare lider al seriei Ligii a III-a.

CSM Slatina a fost echipa mai prezentă în joc în debutul meciului de la Colonești, iar cea mai mare ocazie a avut-o Vasile Gheorghe, care a reluat din marginea careului mic pe lângă. Vedița Colonești a fost echipa care a izbutit deschiderea scorului, dintr-o lovitură de la colțul terenului. Doman a bătut cornerul, iar Negoiță, nemarcat, a trimis în poartă, în minutul 25. S-a jucat cu ambiție, de la o poartă la alta. Gazdele ar  fi putut majora, prin Doman, înainte de intrarea la vestiare, dar Grecu a scos șutul acestuia din postura de unu la unu cu portarul.

Actul secund a fost, de asemenea, disputat. După câteva situații bune irosite de slătineni, atacantul Marian Vlada a restabilit egalitatea în minutul 87. Acesta a trimis în poartă un balon respins de portar, în urma unui șut în forță a lui Capătă. Slătinenii ar fi putut pleca cu toate cele trei puncte, după ocaziile mari din prelungiri, printre care o bară transversală a lui Căpățînă, însă s-a terminat 1-1, rezultat ce îi menține pe primul loc în clasamentul seriei Ligii a III-a, după ce Flacăra Moreni a pierdut cu 4-0 la Blejoi.