DSVSA Olt, simulare privind apariţia unui focar de pesta micilor rumegătoare, la Cezieni

În contextul răspândirii pestei rumegătoarelor mici, DSVSA Olt va organiza, miercuri, un exerciţiu de simulare privind apariţia unui astfel de focar la nivelul judeţului. Exerciţiul se va derula într-o exploataţie de ovine şi caprine de la Cezieni.

La acest exerciţiu vor participa reprezentanţi ai DSVSA Olt, medici veterinari oficiali, medicul veterinar de libera practică imputernicit din Cezieni, reprezentanţi ai Primăriei Cezieni, Centrului Local de Combatere a Bolilor, respectiv din cadrul Instituţiei Prefectului, ai IPJ Olt, ai Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei.

Oficialii DSVSA Olt au precizat că sopul acestui exerciţiu este de a testa aplicabilitatea Manualului Operaţional pentru intervenția în focarele de PRM la nivel local, viteza de reacție și capacitatea structurilor din cadrul instituţiilor oltene.

Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele.

De regulă, în focare, sunt afectate 50-90% dintre animale, fiind considerată una dintre cele mai contagioase boli ale rumegătoarelor mici.

În cazul apariției bolii, pierderile economice sunt importante, generate de interzicerea sau limitarea deplasării acestor rumegătoare, exportul, importul şi creşterea în exploataţii intensive.

Specialiştii DSVSA Olt au precizat că fermierii trebuie să-şi supravegheze cu atenţie animalele.

„DSVSA Olt solicită crescătorilor din judeţ, implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare, să acorde maximă atenție instrucțiunilor pentru a proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA Olt şi medicului veterinar”,
se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

În România nu evoluează această boală, având statut de țară liberă de pesta micilor rumegătoare.