DSVSA Olt, în alertă după înmulţirea cazurilor de pesta micilor rumegătoare, în Bulgaria. Este interzis importul din regiunile cu focare

După ce în vara acestui an a fost depistat primul focar de „pesta rumegătoarelor mici”, în Bulgaria, până la această dată numărul cazurilor a crescut la 94, motiv pentru care DSVSA Olt a alertat autorităţile publoice locale, dar şi medicii veterinari.

Potrivit specialiştilor DSVSA Olt, deja au fost întreprinse întâlniri informative medicii veterinari din judeţ, agenţii economici care fac comerţ cu oi sau capre din Bulgaria, dar şi cu reprezentanţii tuturor primăriilor pentru a şti ce măsuri să ia astfel încât să se prevină răspândirea bolii.

România a interzis expedierea şi achiziţionarea din Bulgaria, regiunile Yambol şi Burgas, de rumegătoare mici şi material seminal, oviule, embrioni de la rumegătoarele mici şi introducerea acestora pe teritorul ţării. În luna octombrie s-a despitat boala şi la animale din regiunea Haskovo.

„Pe această cale, direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor Olt solicită tuturor celor interesaţi, implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise, pentru a-şi proteja efectivele de rumegătare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată la DSVSA Olt, la numerele de telefon 0372.753.837 şi 0372.753.838”, a precizat directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea.

Pesta rumegătoarelor mici este o boală virală gravă, care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele, cu caracter endemicoepidemic şi evoluţie supraacută saua cută, caracterizată prin febră, tulburări digestive şi respiratorii. Boala se transmite prin contact direct. Mortalitatea este crescută, ajugând până la 70%. Deocamdată, în România, boala nu a fost identificată.

În judeţul Olt există 2.385 de exploataţii nonprofesionale de ovine, cu un număr de 138.321 de capete, şi 5.549 de exploataţii de caprine, cu 99.051 de capete.