Drum nou construit de CJ Olt, în Balş. Stadiul proiectului

Consiliul Județean Olt construieşte un drum de la zero, în oraşul Balş, pentru accesul maşinilor de gunoi la Staţia de sortare, o dată cu operaţionalizarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMD).


Consilierii judeţeni au aprobat, la sfârşitul săptămânii, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului județului pe anul în curs, prin care a fost alocată o sumă importantă de bani obiectivului de investiții de la Balș.

Este vorba de 150.000 de lei, sumă care va fi folosită pentru o lucrare suplimentară în zona în care drumul se intersectează cu conductele de transport gaze naturale aparținând Transgaz.

„Avem o lucrare începută, un drum către stația de transfer deșeuri Balș, iar pe acel drum a apărut o intervenție; trebuie să traversăm o conductă de gaze și au fost bani alocați pentru acea deviere”, a explicat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

În zona cu pricina, conductele de transport gaze trebuie protejate cu tuburi de protecție de oțel astfel încât să se respecte condițiile impuse de „Normele tehnice pentru proiectarea și execuția conductelor de transport gaze naturale-2013”, se precizează în proiectul aprobat.

Șeful CJ Olt mai spune că ar mai trebui o rectificare bugetară pentru ca lucrările la noul drum să fie finalizate până la sfârșitul anului în curs.

„Se lucrează la acest drum, sperăm ca, până la finalul anului, să avem și recepția finală. Totul depinde și de rectificarea noastră bugetară, să alocăm bani astfel încât să terminăm acest drum pentru că, în prima fază, la început de an, nu am alocat toți banii necesari pentru finalizarea lui”, a mai spus Oprescu.