Drăghicescu: „Raportat la numărul de fermieri olteni care s-au înscris în Program, producţia de roşii olteneşti din primăvară va fi una considerabilă”

Record absolut pentru judeţul Olt la numărul de legumicultori ce s-au înscris până acum în Programul „Tomata”. Astfel, aproape trei mii de fermieri au accesat acest ajutor de minimis, iar directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu, a precizat că, în primăvară, cantitatea de roşii autohtone scoasă pe piaţă va fi una considerabilă.

2.947 de legumicultori olteni s-au înscris, până la acest moment, în primul ciclu al Programului Tomata, iar aceştia continuă să se prezinte la sediul Direcţiei Agricole Judeţene Olt pentru a solicita ajutorul de trei mii de euro.

Directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu, a precizat că, în primăvară, producţia de roşii olteneşti scoasă în piaţă va fi una considerabilă.

„2.947 de fermieri olteni s-au înscris până acum în primul ciclul al Programului. Suntem pe primul loc în ţară, se va depăşi cu mult ce a fost anul trecut. Legumicultorii olteni vin în continuare cu solicitările lor să-şi depună dosarul, mai ales că mai mulţi specialişti ai DAJ Olt sunt în teritoriu să ridice cererile. Şi în acest an fermierii vor fi verificaţi la plantat şi la rodire. Raportat la numărul de fermieri olteni care s-au înscris în Program, producţia de roşii olteneşti din primăvară va fi una considerabilă”,
a spus Dragoş Drăghicescu.

2.452 de fermieri olteni au accesat această măsură în 2017, în cele două cicluri, Oltul fiind pe primul loc la nivel naţional.