Două apartamente cu căsuţe de tip familial ale DGASPC, reabilitate

Două apartamente din Slatina în care funcţionează căsuţe de tip familial, aflate în administrarea DGASPC Olt, vor fi reabilitate de Consiliul Judeţean, potrivit unui proiect aprobat, miercuri, de aleşii judeţeni.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 314.268.289 lei, TVA inclusă. Căsuţele de tip familial sunt alternativa găsită de autorităţi pentru centrele de plasament „clasice”. Copiii locuiesc în apartamente, grupaţi în funcţie de gradul de rudenie sau de localitatea din care provin, merg la şcoală şi îşi fac temele împreună, întocmai ca o familie.

„Este vorba despre două apartamente în care funcţionează căsuţe de timp familial, care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pe care urmează să le reabilităm. Apartamentele sunt la etajul patru şi au nevoie de intervenţie. Ele au fost cumpărate, în urmă cu aproximativ 15 ani, iar de atunci, nu s-au făcut lucrări de reabilitare nici în interiorul lor, dar nici la acoperiş. În acest moment, aceste două apartamente chiar au nevoie de această reabilitare”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

El a adăugat că reabilitarea acestor spaţii vor continua şi în acest an.

„Bineînţeles că, în cursul anului, vor mai intra în reabilitare şi alte astfel de apartamente. Noi, şi în cursul anului trecut, am aprobat mai multe loturi de astfel de apartamente, scoase de DGASPC la licitaţie. Reabilitările au vizat nu doar locaţii din Slatina, ci din întreg judeţul. Şi în perioada următoare, pe lângă acestea două, vom reabilita şi altele, astfel încât, într-un ciclu de doi-trei ani, toate apartamentele să corespundă standardelor normale de trai”,
a mai spus Marius Oprescu.