Dosare penale pentru doi bărbaţi, prinşi băuţi la volan

Doi bărbaţi, din comuna Bârza şi din Craiova, s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce, în cursul zilei de marţi, au fost depistaţi de poliţişti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

În primul caz, este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bârza, depistat de poliţişti, pe raza localităţii, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație de 0,63 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi zi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au depistat, în trafic, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea o autoutilitară, prezentând o concentrație de 0,44 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat remis IPJ Olt.

În ambele cazuri, şoferii sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de  conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.