Doi soţi din Slătioara, găsiţi morţi în casă

Doi soţi din comuna Slătioara au fost găsiţi morţi, duminică după-amiază, în locuinţa lor din localitatea olteană.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani şi femeia în vârstă de 70 de ani au fost găsiţi fără suflare de fiul lor, în casă.

„Echipa operativă s-a deplasat la fața locului. Cercetările sunt în desfășurare. Cadavrele nu prezintă urme vizibile de violență”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Potrivit unor surse judiciare, prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este intoxicarea cu monoxid de carbon.