Documentaţia pentru scoaterea la licitaţie a reabilitării Variantei Oituz, verificată de ANAP

Documentaţia depusă de municipalitate în vederea organizării licitaţie pentru reabilitarea străzilor care servesc drept variantă de ocolire a Slatinei, Constantin Brâncoveanu-Oituz-Piteşti, este verificată de Agenția Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP).

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a ţinut să precizeze că proiectul va fi implementat doar dacă se va identifica o sursă de finanţare. Municipalitatea caută o sursă de finanţare guvernamentală sau din fonduri europene, dar până atunci, pentru a nu pierde timpul, a demarat procedura de licitaţie publică.

 „Licitaţia pentru Varianta Oituz a fost lansată de ceva vreme, iar acum documentaţia este verificată de către ANAP. Se iau prin sondaj şi a fost luat şi dosarul nostru. O să mai dureze vreo două săptămâni, să ne spună dacă mai punem sau mai scoatem ceva din condiţii. Licitaţia este făcută cu clauză suspensivă - în cazul în care găsim finanţare, atunci dăm drumul şi proiectului. Valoarea investiţiei este undeva la 46 de milioane de lei”, a declarat Emil Moţ.

Varianta Oituz este strada din Slatina pe care se desfăşoară cea mai mare parte a traficului greu care trece prin municipiu, în lipsa unei centuri ocolitoare. Din această cauză, artera de circulaţie se află într-o stare foarte proastă, prezentând denivelări şi chiar se află în riscul de a se surpa, fiind situată pe o colină.

Primarul şi-a exprimat în mai multe rânduri speranţa că finanţarea pentru acest proiect va veni de la Ministerul Dezvoltării, din banii rămaşi necheltuiţi în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.