Doctori noi, angajaţi pe Secţia de Pediatrie a Spitalului Slatina. Două ture, la UPU Pediatrie

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a scos la concurs un post de pediatru, acesta fiind disponibil pe Secţia de Pediatrie. Totodată, de la 1 martie va mai veni prin transfer încă un doctor. Acesta va lucra la UPU Pediatrie, care va funcţiona, din primăvară, cu două ture.

Doi medici care se vor ocupa de îngrijirea copiilor vor veni la Spitalul Slatina în următoarea perioadă.

Astfel, pe 21 februarie va fi organizat concurs pentru postul vacant de medic rezident an V, specialitatea Pediatrie. Medicul rezident va fi încadrat pe Secţia de Pediatrie.

Totodată, de la 1 martie, un alt pediatru va veni la unitatea medicală din Slatina. Acesta va veni prin transfer şi va lucra la UPU Pediatrie, care va putea funcţiona cu două ture.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina au reuşit să pună pe picioare UPU Pediatrie, care funcţionează din 27 decembrie. Toţi copiii cu probleme medicale ajung în UPU Slatina, unde sunt preluaţi de pediatri şi evaluaţi.

UPU Pediatrie funcţionează în cadrul UPU Slatina, fiind alocat un spaţiu complet modernizat şi dotat corespunzător. Zeci de copii au fost văzuţi de medicul de aici.

Pe Secţia de Pediatrie a Spitalului Slatina lucrează următorii medici: Adriana Păcioianu, Diana Mihăiţă - şefa secţiei, Maria Ciobanu, Mihaela Boşoteanu, Lavinia Ene, Daniela Safta, Cleopatra Nicolae, Ştefania Toilă şi Veronica Iordache.