Doar şase persoane, din Ucraina, şi-au găsit un loc de muncă în judeţul Olt

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, şase persoane care au fugit din calea războiului din Ucraina şi-au găsit o slujbă în judeţul Olt. Cât priveşte situaţia la nivel naţional, în perioada 24 februarie-19 mai au fost înregistrate în REVISAL 2.919 contracte ale cetăţenilor ucraineni.  

Cetățenii ucraineni intrați legal pe teritoriul României, care nu solicită o formă de protecție, pot fi angajați în România fără a fi obținut un aviz de munca.

Acestora li se acordă dreptul de ședere în România în scop de muncă, fără a fi obligați să obțină viză de lungă ședere pentru angajare în muncă.

Acești cetățeni vor avea acces la sistemul de asigurări pentru șomaj și vor beneficia de măsurile de prevenire a șomajului și stimularea ocupării forței de muncă, în aceleași condiții aplicabile și cetățenilor români. Totodată, cetățenii ucraineni ce provin din zonele de conflict din Ucraina și care nu au documente doveditoare a pregătirii lor profesionale, vor putea fi încadrați în muncă prin prezentarea unei declarații pe propria răspundere către angajatorul român.

Încadrarea în muncă în aceste condiții se poate realiza pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire cu perioade de 6 luni, pentru maxim 1 an.

Prin intermediul acestei declarații aceștia vor confirma că nu au antecedente penale ce i-ar putea împiedica să desfășoare activitatea și că îndeplinesc cerințele de calificare profesională solicitate pentru postul vizat. La încadrarea în muncă va fi stabilită o perioadă de probă în care să poată fi verificate aptitudinile salariatului, în conformitate cu legislația română.

Procedura privind încadrarea în muncă în baza declarației pe propria răspundere nu se va aplica în cazul cetățenilor ucraineni care doresc să exercite profesii reglementate în România, în mod independent sau în calitate de salariați.

În judeţul Olt, potrivit datelor ITM, sunt înregistrate şase contracte de muncă ale cetăţenilor ucraineni. Cât priveşte situaţia la nivel naţional, începând cu data de 24 februarie, au fost înregistrate în REVISAL aproape 3.000 de contracte ale unor cetăţeni ucraineni, care lucrează pe teritoriul ţării noastre.

Meseriile cetăţenilor ucraineni ocupaţi sunt: confecţioneri cablaje auto, specialisti industria auto, confecţioneri indutria textilă, muncitori in domeniul construtiilor, violonist, şofer, meserii din industria Horeca, reprezentanti comerciali, pescari, cofetar, pedagogi, mecanici auto, IT, patiseri, ambalatori, bucatari, operatori prelucrare date, frizeri, manichiuriste, cosmeticiene, îngrijitori spaţii verzi, manipulant marfă, muncitori in industria alimentară, necalificati domeniul electricitatii, necalificati intretinere drumuri, chimist industria textila, lucrator vanzari auto, operator masini, lucrator social, translatori, muncitori in industria de aeronave, tehnician dentar, inginer, arhitect manager, inginer proiectant, muncitor necalificat in turnarea metalelor neferoase, inginer nave, director vanzari,controlor calitate, operatori mase plastice, părinte social, macaragiu macarale plutitoare.