Disperaţi, localnicii din Ipoteşti au început să taie porcii. Se tem că pesta porcină îi lasă fără carne de porc, la Crăciun

Pesta porcină africană se extinde în judeţ, tot mai multe localităţi fiind afectate de virus. Astfel, sunt focare confirmate la Ipoteşti, Studina, Gura Padinii, Cilieni, Ianca, Dăneasa, Sprâncenata, Gostavăţu, Stoeneşti, Drăgăneşti-Olt, Văleni şi Stoeneşti. Localnicii din Ipoteşti, şi nu numai, au început să-şi sacrifice porcii. Aceştia se tem că vor rămâne fără carne de porc, la Crăciun.

Primarul din Ipoteşti, Ion Căpraru, a precizat că localnicii sunt disperaţi şi au început să taie din animale.

„Nu am primit niciun document scris conform căruia să fiu informat că avem focar de pestă în comună. Cei de la DSVSA Olt mi-au spus însă telefonic că a fost confirmat un focar. Oamenii sunt disperaţi, au început să mai taie din porci”, a spus primarul din Ipoteşti.

Şi la Orlea au fost confirmate două focare, iar primarul spune că oamenii au înţeles situaţia.

Avem două focare confirmate, în două gospodării. Nu sunt probleme mari, oamenii au înţeles situaţia. Au mai început să taie din porci. Noi suntem aproape de Dunăre şi cred că virusul a fost adus de mistreţi”, a spus primarul din Orlea, Viorel Oiţă.

Reprezentanţii DSVSA Olt nu au comunicat încă ce măsuri sunt luate la nivelul localităţilor unde au fost descoperite noile focare.

Numărul porcilor ucişi în scop prevenit la nivelul judeţului a sărit de o mie, olteni afectaţi urmând a fi despăgubiţi.