Director CT „Metalurgic”: „Cei de la Alro nu şi-au exprimat obligativitatea de angajare, dar cu siguranţă îi vor alege pe cei mai buni absolvenţi ai învăţământului dual”

Învăţământul profesional dual de la Colegiul Tehnic „Metalurgic” Slatina pare a fi o variantă bună pentru copiii din sistemul de protecţie, mai ales că Alro Slatina oferă o serie de facilităţi pentru viitorii angajaţi. În sala de şedinţe a CJ Olt, directorul CT „Metalurgic” Slatina, Anişoara Dima, le-a vorbit copiilor din sistemul de protecţie DGASPC Olt despre avantajele învăţământului dual.

Aflaţi în căutarea unei forţe de muncă calificate, reprezentanţii Alro Slatina oferă facilităţi pentru elevii care aleg clasa de învăţământ profesional dual de la Colegiul Tehnic „Metalurgic” Slatina. Beneficiile oferite sunt importante, mai ales când vorbim de copiii aflaţi în centrele DGASPC Olt.

Directorul CT „Metalurgic” Slatina, Anişoara Dima, a precizat că reprezentanţii Alro Slatina nu şi-au exprimat obligativitatea de angajare, însă ei îi vor alege pe cei mai buni dintre absolvenţi. În aceste condiţii, elevii serioşi pot avea un loc de muncă asigurat la finalizarea studiilor.

„În afara bursei asigurate de stat, de două sute de lei, agentul economic mai poate interveni cu o bursă suplimentară, de două sute de lei. Agentul cu care noi colaborăm, Alro Slatina, pune gratuit la dispoziţie echipamentul de protecţie a muncii, o masă  caldă în timpul practicii din atelierele amenajate de ei. Momentan, cei de la Alro nu şi-au exprimat obligativitatea de angajare, dar cu siguranţă îi vor alege pe cei mai buni absolvenţi ai învăţământului profesional dual. Cea mai cerută meserie din învăţământul dual este cea de mecanic, utilaje şi instalaţii în industrie”, a spus Dima.

Cazare la internat pentru elevii care aleg o meserie


Copiii care optează pentru această formă de învăţământ şi provin din căsuţele de tip familial pot fi cazaţi de reprezentanţii instituţiei de învăţământ din Slatina în internat.

„De când colaborăm cu DGASPC Olt încercăm să le asigurăm copiilor din sistemul de protecţie un loc de muncă. Chiar anul acesta am găsit o soluţie  pentru aceşti copii. Minorii care provin din sistemul de protecţie, de obicei, se implică şi învaţă meserie. Ei sunt ceruţi de angajatori şi ajung să ocupe un loc de muncă. După profesională, în condiţiile în care sunt angajaţi, pot termina liceul la seral, iar noi îi putem caza în internatul unităţii. Eu cred că este o soluţie bună pentru ei. Noi trebuie să fim siguri că îşi găsesc un loc de muncă, ca să-şi continue viaţa în mod decent”, a adăugat Anişoara Dima.

Condiţii noi pentru elevii care aleg învăţământul dual


Interesul pentru clasa de învăţământ dual creşte, iar reprezentanţii CT „Metalurgic” şi cei de la Alro Slatina au decis ca în procedura de admitere să fie prevăzut şi un interviu.

„Faţă de anul trecut, la clasa de 28 de locuri, în procedura de admitere am prevăzut, alături de cei de la Alro, ca în condiţiile în care vor fi mai mulţi candidaţi, un interviu. Ne-am lovit de o altă problemă: am găsit copii cu bronşită asmatiformă sau cu diverse afecţiuni. Ei nu vor putea lucra în uzină. Anul acesta impunem chiar şi la învăţământul profesional de stat să vină cu adeverinţă de la medicul de familie că sunt apţi pentru această meserie. Este important să găsim meseria potrivită pentru aceşti copii”, a conchis Dima.

Învăţământul profesional dual este o formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic cu următoarele caracteristici specifice: este organizat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică; asigură oportunităţi sporite de educaţie şi formare profesională pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, prin pregătirea practică organizată în răspunderea principală a operatorilor economici; operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor; facilitează implicarea operatorilor economici în mecanismele decizionale la nivelul unităţii de învăţământ partenere.