Dezastru. Doar 27,92 la sută dintre elevii olteni au promovat Bacul de toamnă

Doar 27,92% dintre elevii olteni au reuşit să promoveze sesiunea de toamnă a bacalaureatului, potrivit informaţiilor remise de ISJ Olt.

Rezultatele obţinute de elevii olteni la cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat au fost afişate, vineri. Lucrurile nu sunt deloc pozitive în ceea ce îi priveşte pe elevii olteni, doar 27,92% dintre aceştia reuşind să promoveze examenul.

Potrivit site-ului oficial al Ministerului Educaţiei, cea mai mare medie obţinută de un elev oltean, la această sesiune, este 8,65. Performanţa a fost reuşită de o elevă a Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” Slatina, care a repetat testele la matematică (8,85) şi geografie (9,10).

Candidaţii nemulţumiţi de rezultate vor putea depune contestaţii, tot vineri. Soluţionarea acestora se va face între 2 şi 5 septembrie, urmând ca pe 6 septembrie să fie afişate rezultatele finale.

Rezultatele pot fi consultate AICI.