Declarația unică se depune până pe 25 mai. Poate fi transmisă şi online

Fiscul oltean a anunţat că Declaraţia unică poate fi depusă până pe 25 mai 2020. Formularul se utilizează atât pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate pentru anul 2019, cât și pentru estimarea obligațiilor datorate pentru anul în curs. Poate fi transmisă şi online.

Declarația unică se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi din România, din: activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cu excepţia contribuabililor pentru care impozitul se reţine la sursă, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură şi/ sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare, precum și venituri din alte surse (de exemplu: câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă).

Declarația unică se depune și de către persoanele fizice rezidente care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România, de exemplu: venituri din activităţi independente, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, câştiguri din transferul titlurilor de valoare etc.

Declaraţia unică poate fi depusă şi în format electronic, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV).

Pentru completarea si depunerea declarației unice, contribuabilii pot solicita asistență telefonică, în domeniul fiscal sau IT, la numărul 0314.039.160, sau la sediul Fiscului oltean.