Decizie definitivă. Fost elev al Liceului Teoretic din Drăgăneşti-Olt a câştigat procesul cu şcoala, inspectoratul şi ministerul

Andrei Ionuţ Cocîrlău, fost elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din Drăgăneşti-Olt, a câştigat procesul intentat şcolii, inspectoratului şi ministerului, contestând mutarea sa disciplinară. Decizia Curţii de Apel Craiova este definitivă.
„După fix 3 ani și 6 luni de lupte în instanță, justiția și-a făcut datoria! Curtea de Apel Craiova a respins recursul Liceului Teoretic «Tudor Vladimirescu» Drăgănești-Olt. Astăzi, a rămas definitivă hotărârea pronunțată de Tribunalul Olt pe data de 7 iunie 2019, astfel încât sancțiunile disciplinare drastice aplicate de Liceul Teoretic «Tudor Vladimirescu» Drăgănești-Olt au fost anulate în mod definitiv. Mai mult, în hotărâre s-a statuat asupra faptului că efectul de sancțiune simțit în mod ilegal de subsemnatul «ar trebui să fie resimțit de către instituția de învățământ preuniversitar pentru a nu repeta astfel de conduite». Așadar, reprezentanții ISJ Olt și ai Ministerului Educației trebuie să facă o anchetă la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgănești-Olt, pentru a stabili cine sunt responsabilii de sancționarea ilegală a subsemnatului și a dispune măsuri drastice față de aceștia”, a declarat Cocîrlău.

Probleme lui Andrei Ionuţ Cocîrlău au început după ce tânărul, între timp absolvent al unei facultăţi de drept, a cerut alături de alţi colegi, în scris, Primăriei Drăgăneşti-Olt, decontarea abonamentului de transport în comun. Acesta era, la acea dată, elev al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt.

Demersul i-a atras reproşuri din partea dirigintelui şi conducerii şcolii, băiatul susţinând chiar că ar fi fost bătut. Elevul s-a declarat nemulţumit de constatările unei comisii venite de la ISJ şi minister să verifice situaţia reclamată.

Până la urmă, în acest dosar au devenit pârâţi nu mai puţin de 61 de persoane şi instituţii, printre care directorul şi directorul adjunct al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, unde elevul învăţa, dirigintele şi profesorul de matematică, inspectorul şcolar general şi alţi inspectori, Ministerul Educaţiei şi un auditor al ministerului, dar şi mai mulţi elevi ai liceului, foşti colegi ai tânărului.