De teama COVID-19, pensionarii renunţă la biletele de tratament. 143 de tichete rămase disponibile

Pandemia COVID-19 i-a determinat pe mulţi dintre pensionari să renunţe la sejurul balnear din această vară. Dacă sezonul trecut, era bătaie pe biletele de tratament puse la dispoziţie în lunile de vară, acum mai bine de jumătate nu sunt ridicate. Astfel, Casa Judeţeană de Pensii Olt anunţă că au rămas 143 de bilete de tratament disponibile, cu data de plecare în staţiune în perioada 12-16 august.

Casa Județeană de Pensii Olt a afișat la sediul și pe site-ul instituției, www.cjpolt.ro, lista biletelor de tratament din Seria 12 - 2020 disponibile.

Lista cuprinde un număr de 143 bilete de tratament atât din unitățile hoteilere aparținând societăților comerciale cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte în anul 2020 cât și din unitățile hoteliere ale S.C. TBRCM S.A.

Biletele au data de plecare în stațiune în perioada 12-16.08.2020 și sunt repartizate astfel: un bilet în stațiunea Amara; 3 bilete în stațiunea Bala; 4 bilete în stațiunea Buziaș; 7 bilete în stațiunea Calimanesti; 4 bilete în stațiunea Covasna; 4 bilete în stațiunea Eforie Nord; 14 bilete în stațiunea Felix; 17 bilete în stațiunea Govora; 2 bilete în stațiunea Herculane; 3 bilete în stațiunea Mangalia; 46 bilete în stațiunea Olanesti; 5 bilete în stațiunea Pucioasa; 26 bilete în stațiunea Caciulata; un bilet în stațiunea Slanic Moldova; 2  bilete în stațiunea Slanic Prahova; 4 bilete în stațiunea Tusnad.

Persoanele interesate pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Județene de Pensii Olt începând cu data de 5 august 2020.  Beneficiarii de bilete de tratament au obligatia de a se adresa unitatii balneare prin mail sau telefon in vederea obtinerii unei programări conform prevederilor Ordinului Ministerului Sanatatii nr. 1078 din 12 iunie 2020.