De pe strada Crişan, colţ cu Libertăţii…

O repet, am mai scris-o şi am spus-o, ori de câte ori am avut ocazia: Slatina, capitala judeţului Olt, este, oricât de mare o vedem noi, un cochet orăşel de provincie, în care, fără eforturi mari, fiecare om se poate cunoaşte, măcar din vedere, cu fiecare persoană. De la Oltu’ pân’ la gară te saluţi cu jumătate din oraş, iar dacă vei lua drumul până la piaţa de jos, ai făcut agenda cetăţeanului. Aia autentică, în care se ştie ce a făcut beizadeaua lui cutare, cine şi-a schimbat maşina şi care este calendarul nunţilor de la cele şapte localuri cu pretenţii pentru luna viitoare… De aceea, în exact acest context, mi se pare că se întâmplă o nedreptate, un abuz involuntar săvârşit de către bunii noştri poliţişti de la Rutieră. Cei care cunosc şi ei oraşul, tabieturile şoferilor, iar atunci când te trag pe dreapta o fac altfel decât se întâmpla cu miliţienii de dinainte de ’89. Unii, chiar şi atunci când te amendează, reuşesc să te convingă că au dreptate, că ai greşit şi orice greşeală costă.


În contradictoriu cu această stare de normalitate, de bună convieţuire între cetăţean şi autoritate, e scandaloasa acţiune, repetabilă aproape zilnic, făcută de… vânătorii de permise. E simplu scenariul: pe strada Libertăţii, până în Poştă, la vreo două sute de metri de la colţul cu strada Crişan, după ce laşi sediul ACR în partea dreaptă, e un echipaj de la Rutieră. Uneori zilnic, alteori mai rar. Respectivii, vigilenţi, vânează. Şoferi care fac la dreapta, pe verdele intermitent care te aşază pe Libertăţii, în sens unic. Iar când vreun pieton se suprapune cu şoferul pe trecere, chiar dacă e la o distanţă de mai mult de cinci metri, a apărut contravenţia. Constatată de oamenii din echipaj. Şase puncte de penalizare, trei milioane amendă şi permisul luat pe trei luni.


Acoperire în lege e destulă, însă, în spiritul ei şi al unei normalităţi de bună convieţuire, zero. Spun asta pentru că, de câte ori ajung în capitală, la volan, într-o zonă de centru, pe un colţ care duce în strada Victoriei, un poliţist dirijează traficul infernal, în timp ce, pe intermitentul respectiv, pietonii convieţuiesc într-o mişcare normală cu maşinile care îşi duc şoferii şi pasagerii spre destinaţii cosmopolite. Iar incidente nu se întâmplă, şi viaţa merge mai departe. Exact ca la Slatina, unde cred, şi e o chestiune de fler, pe aleea de pe Crişan, colţ cu Libertăţii, nu s-a produs până acum nici o tragedie rutieră. Poate doar acele permise suspendate dintr-un exces de zel înţeles, deformat de cei care fac ordine în circulaţia rutieră a Slatinei. Nu de fiecare dată acolo unde trebuie… Altfel, conduceţi cu grijă şi fiţi atenţi la capcanele întinse de poliţiştii noştri de la Rutieră, cele care parcă nu ar mai trebui să existe într-o lume unde greutăţile vin, aşa ca într-o poveste fără de sfârşit, de fiecare dată, din altă parte.