În urmă cu aproape un deceniu, când făceam primii paşi în această meserie, îl citeam pe influencer-ul Alin Teodorescu, care postula că, peste zece ani, laptopurile vor fi atât de accesibile încât, atunci când cineva îşi va face un abonament pe un an la un ziar, publicaţia îşi va permite să-i dea abonatului şi PC-ul în dar. Teodorescu simţea că n-o s-o mai ţină mult pe hârtie, că presa scârţâie, că distribuitorii nu sunt serioşi şi că oamenii nu mai au chef să treacă strada să cumpere ziarul. Nu s-a gândit, însă, niciodată, că ştirile vor veni pe un dispozitiv pe care el, la acea dată, îl folosea doar pentru apeluri telefonice şi scurte mesaje scrise.
Prezentul, viitorul de atunci, i-a depăşit aşteptările lui Alin Teodorescu, iar informaţia este la discreţia cetăţeanului. Problema este că vine într-o cantitate atât de mare şi e transmisă atât de repede, încât cititorul nu mai are siguranţa că ceea ce citeşte este şi real. În primii ani, astfel de livratori de conţinut se limitau în a pune un titlu atrăgător, care de multe ori să nu avea legătură cu conţinutul articolului. Vorbesc de celebrele „n-o să-ţi vină să crezi”, „click aici” sau „rămâi prost dacă citeşti”. În prezent, chiar şi conţinutul ştirii este pervertit într-o măsură în care informaţia nu mai are legătură cu realitatea. Pe lângă cititorii de rând, cei care cad în plasa unor astfel de „provideri” sunt jurnaliştii, care ajută şi ei, de cele mai multe ori fără să vrea, la generarea minciunii.
Avem ca exemplu ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din SUA, când ştirile false, faknews-ul, au dus la înclinarea balanţei către Trump. Americanii au spus, apoi, că trăim în epoca „post-truth”, adică post-adevăr. Ceea ce înseamnă că realitatea e cea pe care o primim, nu cea care există. Or, în astfel de condiţii, nu pot decât să constat cu tristeţe că într-o eră în care informaţia este la degetul mic al cititorului, puterea de manipulare e infinit mai mare.
Caută
