De ce a fost pus în libertate bătrânul din Piatra-Olt care a ucis un consătean. Motivarea instanţei

Magistraţii olteni au hotărât să-l plaseze în arest la domiciliu pe bărbatul de 77 de ani care a ucis un consătean, considerând că acesta se afla în legitimă apărare, potrivit motivării remise publicaţiei Gazeta Nouă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt arată că, în ziua de 17 noiembrie 2017, victima a fost prezentă în locuinţa inculpatului până în jurul orei 15.00, cu aproximaţie, ajutându-l pe acesta la efectuarea unei aplecători din lemn, iar în jurul orei 14.00 au mâncat împreună, ocazie cu care au şi băut câte două pahare de vin. La plecare, au hotărât să continue lucrarea în ziua următoare, motiv pentru care victima a lăsat în domiciliul inculpatului mai multe unelte pe care le folosise la efectuarea lucrării.

În jurul orelor 18.00, după ce se întunecase, în timp ce se afla în curtea locuinţei, la grajdul animalelor, inculpatul, Marin Ionescu, a observat „că pe poarta de acces în curte a pătruns o persoană, care a făcut 7-8 paşi pe aleea betonată, cu care s-a intersectat, pe care nu a recunoscut-o şi fără a o întreba cu privire la identitatea acesteia şi nici această persoană de sex masculin nu a scos niciun cuvânt, l-a prins de obiectele de îmbrăcăminte”, ripostând de aceeaşi manieră, căzând la pământ, lângă aleea betonată, după care „de teamă şi presupunând că nu este singur în curte”, a lovit acea persoană căzută la pământ „cu un ştachete pe care l-a luat din apropiere, din curte, de pe o grămadă de lemne, de două - trei ori”.

Judecătorul consideră că Ionescu a fost îndreptăţit să-i aplice loviturile victimei, „de frică, crezând că este o persoană străină şi pentru că s-a gândit că s-ar putea să fie mai mulţi”, după care a sunat la 112 relatând această agresiune.

„Faptul că incidentul s-a consumat în interiorul imobilului inculpatului, respectiv în curtea locuinţei «la aproximativ 7 metri de poarta de acces în imobil», rezultă şi din constatările efectuate cu ocazia întocmirii procesului verbal de cercetare la faţa locului, dar şi din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză. Având în vedere această situaţie de fapt, fundamentată în principal pe declaraţia inculpatului, care nu este infirmată de alte mijloace de probă, coroborată cu declaraţiile martorilor, se reţine că, în seara incidentului, inculpatul a agresionat în propriul domiciliu o persoană necunoscută, fiind speriat şi presupunând că «sunt mai mulţi», circumstanţe care sunt de natură a contura o situaţie circumstanţială favorabilă acestuia”, se arată în motivarea citată.

Judecătorul a adăugat că Marin Ionescu a susţinut că nu a recunoscut acea persoană, împrejurare care l-a determinat să acţioneze în acest mod, „asimilând prezenţa acesteia în locuinţa sa cu o pătrundere fără drept, ce anticipa declanşarea unui atac de natură a-i pune în pericol persoana, luând cunoştinţă de identitatea victimei în momentul în care se afla în autoturismul organelor de poliţie”.

De altfel, observă judecătorul cauzei, că toţi martorii din acte confirmă ipoteza inculpatului cu privire la existenţa unor relaţii de bună vecinătate între aceştia „raporturile nefiind niciodată tensionate, obişnuind să se ajute reciproc”.

Bărbatul în vârstă de 77 de ani, din Piatra-Olt, care vineri și-a ucis un vecin a fost plasat în arest la domiciliu pe 30 de zile, magistrații Tribunalului Olt luând hotărârea să respingă propunerea procurorilor de arestare preventivă.

Decizia judecătorilor nu este definitivă, putând fi contestată, însă este executorie astfel că Marin Ionescu a fost deja eliberat din arest.