De câţi ani mai avem nevoie să înţelegem că o înmormântare înseamnă decenţă!

Televiziunea care a transmis în direct înmormântarea manelistei Denisa a fost lider de audienţă marţi. Românii s-au lipit de televizor să vadă „grozăvia” de la Ştefăneşti. Dincolo de drama fetei şi a familiei acesteia, spectacolul a fost grotesc.

Nu înţeleg de ce românii se hrănesc în continuare cu astfel de evenimente, unde ar trebui să primeze discreţia şi bunul simţ. Lipseşte această educaţie de a nu deranja familia şi aşa greu încercată. Românul este curios şi vrea să vadă tot felul de detalii ce ţin strict de familia mortului. Ne plac în continuare dramele, vrem să o vedem pe mamă cum îşi plânge fiica ce este condusă pe ultimul drum!

Am văzut în filme cum se derulează înmormântările la americani. Doar familia participă, totul este discret şi simplu. La noi e doar tărăboi, cu pomană împărţită lângă mormânt, cu sute de prosoape date curioşilor! Cu superstiţii greu de înţeles!

În această mare de oameni, mai zăreşti câte o mamă ce şi-a luat şi copilul la înmormântare. Cum să-ţi iei copilul la un astfel de eveniment!? Dacă copilul este mai mare trebuie să-i şi explici despre ce e vorba! Cum îi spui unui copil de patru ani ce este moartea sau de ce nu se mişcă mortul. Unde pui că nu este nici igienic să aduci un copil mic în aceeaşi locaţie cu un mort.

Eu am rămas cu o traumă, pentru că în copilăria mea, bunica, care nu avea cu cine să ne lase acasă, ne lua la toate înmormântările din sat, mai ales dacă erau rude apropiate. I-am văzut pe morţi cu vată-n nas, cu costume negre şi pantofi lăcuiţi. Una mai tânără avea perucă, pentru că înaintea intervenţiei pe creier, ce i-a fost fatală, a fost rasă pe cap.

Toată copilăria mea am fost urmărită de tabloul trupurilor inerte şi reci din tronuri. Acum refuz să văd un mort!

Mă gândeam că mentalitatea s-a mai schimbat, iar lucruile au mai evoluat faţă de acum trei-patru decenii. Mai avem nevoie de ceva timp să înţelegem că o înmormântarea înseamnă discreţie şi decenţă! Cât despre părinţii sau bunicii care îşi expun copiii unor astfel de evenimente, numai cuvinte de ocară!