Cursuri de formare profesională pentru 42 de şomeri în trei meserii căutate pe piaţa muncii

AJOFM Olt vine în sprijinul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin organizarea unor cursuri de formare profesională pentru cei care nu au o calificare sau care doresc să se reorienteze profesional. Conform cerinţelor de pe piaţa muncii, în luna septembrie, se vor organiza cursuri în meseriile de manichiurist-pedichiurist, lucrător în comerţ şi frizer, pentru 42 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Trei cursuri de formare profesională vor putea fi urmate gratuit, în luna septembrie, de către 42 de persoane care au nevoie de un loc de muncă, aflate în evidenţele AJOFM Olt. Meseriile în care se vor organiza cursurile sunt manichiurist-pedichiurist (14 persoane), lucrător în comerţ (14 persoane) şi frizer (14 persoane).

Cursurile de formare profesională durează între trei şi şase luni, urmând ca la finalul şcolarizării cursanţii să obţină certificate de competenţă profesioală.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, prin serviciul de Formare Profesională, organizează lună de lună astfel de cursuri, în funcţie de cerinţele de pe piaţa muncii. Cei mai mulţi dintre cursanţi au o calificare însă, rămaşi fără un loc de muncă, încearcă să se reorienteze profesional. De altfel, în acest moment, există o ofertă variată de locuri de muncă vacante, în judeţul Olt, în meseriile de lucrător comercial, manichiurist şi frizer.