CSM Slatina, victorie dramatică, scor 24-23, în derby-ul suferinței cu CSU Galați

Echipa de handbal CSM Slatina a luptat din greu pentru victorie în duelul de pe teren propriu cu CSU Galați, scor 24-23. Miza confruntării a fost uriașă, practic orice alt rezultat în afara victoriei le-ar fi redus aproape de zero șansele menținerii în Liga Națională. Succesul a fost obținut cu mari emoții, la capatul unei confruntări interzise cardiacilor.
Confruntarea a cărei miză era despre a fi sau a nu fi în Liga Națională a fost extrem de echilibrată, niciuna dintre cele două formații nereușind să se desprindå pe tabelă. CSM Slatina a fost echipa care a condus mai tot timpul la un gol sau două, însă făra să se poată descotorosi de adversară, care s-a ținut scai de gruparea pregătită de Victorina Bora. 

Dat fiind echilibrul din teren, meciul a fost unul cu adevărat interzis cardiacilor. După minute bune în care s-a mers cap la cap, finalul de joc a fost cu adevărat dramatic. Alexandra Gogoriță, protagonista partidei cu 11 goluri marcate, duce scorul la 24-22, în minutul 58. Golul părea să aducă liniștea în tabăra slatineană, însă finalul a fost trăit extrem de periculos. Ambele formații ratează câte un atac pozițional, CSU Galați înscrie în minutul 59, scor 24-23, iar slătinencele aveau misiunea de a juca la limita pasivului, ultimele 40 de secunde. Presiunea celor trei puncte, care erau vitale, aduce precipitare în tabăra slătineană. Jucătoarele pregătite de Victorina Bora pierd mingea, iar Galațiul se aruncă cu disperare în atac pentru a egala. 

Deși în inferioritate numerică, CSM Slatina se apară agresiv, Cârligeanu și Ostase împiedicându-le pe gălațence să tragă la poartă. Jocul se încheie cu o lovitură liberă de la 9 metri, în zid, iar Slatina obține trei puncte prețioase care o mențin în lupta pentru evitarea retrogradării.

Pe lângă reușitele Alexandrei Gogoriță, un mare merit în obținerea victoriei l-a avut apărarea, Cârligeanu și Ostase reușind un joc foarte bun în devensivă. De asemenea, tânara portăriță Elena Nagy, revenită după operația de menisc a avut câteva parade în momente cheie ale jocului.

Cu victoria obținută, CSM Slatina a egalat la puncte U. Cluj. Runda viitoare, gruparea pregătită de Victorina Bora întâlnește, în deplasare, altă contracandidată la evitarea retrogradării, HCM Slobozia, în timp ce CSU Galați și U. Cluj se întâlnesc în meci direct. Va fi runda în care se pot afla în mare necunoscutele ecuației menținerii în Liga Națională.