Cu 15 puncte obţinute în sezonul regulat, misiunea grupării slătinene în a reuşi menţinerea în Liga a II-a este extrem de dificilă. În prima rundă a play-out-ului, divizionara secundă va primi vizita celor de la U. Cluj, formaţie care a ratat intrarea în play-off. Meciul se va disputa duminică, 4 aprilie, pe Stadionul „1 Mai” şi va fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
După meciul cu U. Cluj, CSM Slatina va întâlni în meciurile din play-out, în deplasare, Pandurii Târgu Jiu, pe teren propriu, Ripensia Timişoara, va urma un nou joc în deplasare, cu Metaloglobus, după care meci acasă cu Farul Constanţa, urmând ca pe 30 aprilie să se deplaseze la Fotbal Comuna Recea. În ultima etapă a play-outului, CSM Slatina nu va evolua.
La finalul play-out-ului, vor retrograda locurile 6 și 7, iar echipa de pe locul 5 va disputa un baraj în dublă manşă pentru menținerea în Liga 2, contra celeilalte echipe de pe locul cinci din grupa B.
Clasamentul în grupa A, înaintea începerii play-out-ului:
1. Farul Constanța (32 puncte)
2. Metaloglobus București (30 puncte)
3. Universitatea Cluj (29 puncte)
4. Fotbal Comuna Recea (23 puncte)
5. Ripensia Timișoara (22 puncte)
6. CSM Slatina (15 puncte)
7. Pandurii Târgu Jiu (13 puncte)