CSM Slatina-Rapid Bucureşti, amicalul verii pe Stadionul „1 Mai”

Echipa de fotbal CSM Slatina va susţine o serie de meciuri de pregătire înaintea startului sezonului Ligii a III-a. Printre jocurile de pregătire ale verii, gruparea slătineană va întâlni una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc, Rapid Bucureşti. Amicalul verii este programat pe 27 iulie, de la ora 18.00, pe Stadionul „1 Mai”.

În cadrul jocurilor de pregătire ale verii, oficialii grupării CSM Slatina au perfectat un amical cu Rapid Bucureşti, una dintre echipele de tradiţie ale fotbalului românesc. Formaţia pregătită de Daniel Pancu este nou-promovată în Liga a II-a, iar cel mai probabil va lupta pentru accederea în primul eşalon fotbalistic. Aşadar, meciul va fi unul extrem de util pentru gruparea slătineană.

CSM Slatina-Rapid Bucureşti se va disputa pe Stadionul „1 Mai”, pe 27 iulie, cu începere de la ora 18.00.