CSM Slatina pierde şansa de a reveni cu puncte de la Târgu Jiu, după un gol încasat în minutul 90

Echipa de fotbal CSM Slatina a pierdut cu 2-1 meciul susţinut, în deplasare, în compania celor de la Viitorul Târgu Jiu. Slătinenii au încasat golul înfrângerii în minutul 90, după o fază care nu anunţa mare lucru. Şi în acest joc, slătinenii au ratat ocazii uriaşe, cele mai mari avându-l protagonist pe tânărul atacant, Ianis Stoica.

Viitorul Pandurii Târgu Jiu a deschis scorul în minutul 14, prin  Baican, pentru ca Doman, jucător care a părăsit terenul înainte de încheierea primei reprize, în urma unei accidentări, să restabilească egalitatea, 1-1, în minutul 18. 

Slătinenii ar fi putut intra în avantaj la vestiare, însă Ianis Stoica a ratat o ocazie enormă în minutul 42. Dorin Toma a recuperat bine un balon la jumătatea terenului, a declanşat contraatacul şi a trimis pe culoar pentru tânărul atacant, care a trimis pe lângă.

Actul secund a adus din nou două mari ocazii în dreptul slătinenilor. Toma Bodri a recuperat un balon în propria jumătate, a pasat la Necşulescu care a trimis pe culoar pentru Ianis Stoica, tânărul atacant l-a luat la ţintă pe goalkeeper-ul gazdelor. Acelaşi Ianis Stoica a mai avut o bună oportunitate câteva minute mai târziu, însă a preferat o pasă în careu pentru Vlada, venit la susţinere, însă mingea i-a venit puţin în spate, gazdele îndepărtând pericolul. 

Şi a venit minutul 90. Mijlocaşul stânga al celor de la Viitorul a primit o minge în bandă, i-a strecurat mingea printre picioare lui Cotigă, după care a centrat pe jos la 16 metri, de unde nou-intratul Luduşan, nestingherit de Deta , Demici şi Manea, care se aflau în zonă, a şutat puternic la poartă, fără speranţe pentru Grecu, care n-a avut reacţie. S-a terminat cu o înfrângere nemeritată, însă ocaziile se răzbună. 

CSM Slatina va primi sâmbătă, de la ora 13.00, vizita celor de la Rapid Bucureşti. Meciul va fi transmis pe Digi 1.