CSM Slatina, momentul adevărului. Duelul cu U. Cluj, televizat pe TVR 2

Meci cu adevărat de foc pentru CSM Slatina. Handbalistele aflate sub comanda Victorinei Bora întâlnesc, în deplasare, contracandidata la evitarea retrogradării, U. Cluj. Duelul reprezintă un meci de şase puncte, practic dacă CSM Slatina va reuşi să continue seria victoriilor, atunci va fi aproape sigură de menţinerea în Liga Naţională.

Meciurile disputate împotriva contracandidatelor la atingerea obiectivului au o miză aparte. Cu o victorie, nu doar că te distanţezi, însă adversara rămâne pe loc. Prin urmare, victoria cu U. Cluj ar putea fi decisivă în atingerea obiectivului. Mai mult, gruparea pregătită de Victorina Bora vine după două succese împotriva unor echipe puternice, HCM Râmnicu Vâlcea şi Dunărea Brăila, iar în aceste condiţii un al treilea succes consecutiv ar reprezenta momentul adevărului.

De cealaltă parte, pentru U. Cluj este un meci capital, având în vedere faptul că n-a reuşit să furnizeze surprize deosebite, punctele fiind acumulate în general în compania contracandidatelor la evitarea retrogradării. Prin urmare, meciul se anunţă aprig disputat, dar mai ales echilibrat. Punctul slab al formaţiei ardelene este lotul subţire numeric, în multe dintre momentele jocului handbalistele de la U. Cluj, care au reale calităţi şi valoare, cedează fizic, fiind deficitare mai ales în apărare.

Duelul pentru evitarea retrogradării, U. Cluj-CSM Slatina, se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 11.00. Meciul va fi transmis în direct pe TVR 2.

Cele două echipe sunt despărţite de trei puncte. CSM Slatina ocupă locul 10, care asigură menţinerea directă, cu 17 puncte acumulate, în timp ce U. Cluj se poziţionează pe loc retrogradabil, penultimul, cu 14 puncte.