CSM Slatina-Minaur Baia Mare, derby-ul promovării în Liga Naţională

Echipa de handbal CSM Slatina îşi joacă, în faţa propriilor suporteri, şansa promovării directe în Liga Naţională. Handbalistele aflate sub comanda Victorinei Bora trebuie să învingă la trei goluri diferenţă Minaur Baia Mare, duminică, de la ora 11.00.

Şansa promovării directe o reprezintă victoria cu CS Minaur Baia Mare. Handbalistele pregătite de Victorina Bora n-au altă variantă, meciul egal avantajând  doar formaţia vizitatoare. Prin urmare, confruntarea din week-end se anunţă aprigă. În tur, CS Minaur Baia Mare s-a impus la două goluri, scor 24-22. În aceste condiţii, slătinencele au nevoie de un succes la cel puţin trei goluri. Victorina Bora are la dispoziție întreg lotul, având astfel posibilitatea de a trimite pe teren cele mai în formă jucătoare.

Meciul, transmis livetext pe gazetanoua.ro

CSM Slatina-CS Minaur Baia Mare se va disputa duminică, cu începere de la ora 11.00, în sala LPS Slatina. Site-ul gazetanoua.ro va transmite în direct, în format livetext, desfăşurarea partidei. Jocul va fi arbitrat de cuplul de arbitri Mihai Pîrvu - Mihai Potîrniche, cu experienţă la nivelul primului eşalon handbalistic.

Sistemul de promovare în actualul sezon este la fel ca anul trecut. Prima clasată accede direct în Liga Naţională, în timp ce ocupantele locurilor doi şi trei merg la baraj. CSM Slatina a fost o prezenţă constantă la baraj, însă rezultatele înregistrate au fost dezamăgitoare.