CSM Slatina, eşecuri pe linie la Bistrița

Motiv de îngrijorare în tabăra echipei de handbal CSM Slatina. Gruparea aflată sub comanda Victorinei Bora a pierdut toate cele trei meciuri de verificare susținute în cadrul turneului de la Bistrița. Echipa slătineană a suferit o noua înfrângere, duminică, in jocul cu CSM Roman, ce conta pentru locurile 5-6. În urma eşecului, scor 31-28, echipa slătineana a încheiat turneul pe ultimul loc, fiind singura formație care n-a reuşit nicio victorie.

După înfrângerea la scor cu Corona Braşov, eşcul cu formația de nivel inferior, CS Minaur Baia Mare, CSM Slatina încheie turneul amical de la Bistriţa fără rezultat pozitiv. Gruparea pregătită de Victorina Bora s-a înclinat şi în faţa celor de la CSM Roman, scor 31-28 (16-12). În urma acestor rezultate, gruparea slătineană a încheiat pe ultimul loc turneul amical organizat de CSM Bistrița.

Chiar dacă amicalele contează mai puţin, înfrângerile pe linie reprezintă un adevărat motiv de îngrijorare în perspectiva meciurilor oficiale, debutul în Liga Națională fiind programat pe 6 septembrie.

Marcatoarele cu CSM Roman: Amoagdei (2 goluri), Alexandra Andrei (5 goluri), Drăghici (5 goluri), Cârligeanu ( 2 goluri), Constantinescu (1 gol), Lazăr (4 goluri), Veşcă (3 goluri), Obedeanu (1 gol), Ostase ( 5 goluri).