CSM Slatina, discuţii avansate pentru transferul unui al treilea portar

Descoperită în poartă, după accidentarea Elenei Nagy, CSM Slatina a tot căutat soluţii pentru a transfera o handbalistă care să vină cu un plus pe acest post. Negocierile sunt avansate, iar săptămâna viitoare transferul ar putea fi perfectat.

Echipa de handbal CSM Slatina ar putea rezolva, săptămâna viitoare, problema postului de portar. Chiar dacă în jocul cu CSM Bistriţa, Diana Diaconu a avut câteva intervenţii, procentajele scăzute ale celor doi goalkeeperi, în jocurile precedente, i-au determinat pe oficialii echipei să caute în continuare soluţii pentru aducerea unui al treilea portar.

„Suntem în discuţii, avem promisiuni că săptămâna viitoare, undeva pe joi, s-ar rezolva problema aducerii unui al treilea portar”, a precizat viceprimarul Gigi Vîlceleanu.

CSM Slatina va întâlni săptămâna viitoare, pe 22 octombrie, în cadrul rundei a V-a a Ligii Naţionale, în deplasare, HCM Râmnicu Vâlcea. Jocul se va disputa de la ora 16.00, în Sala „Traian”, şi va fi transmis în direct pe TVR 1.