CSM Slatina a perfectat primele amicale ale iernii. Turneu în sala LPS Slatina, în perioada 14-15 decembrie

Echipa de handbal CSM Slatina a perfectat primele jocuri de pregătire ale iernii. Gruparea aflată sub comanda Victorinei Bora va avea parte de o scurtă vacanţă, după care va relua pregătirea pe plan local. Pe 14-15 decembrie, în sala LPS Slatina, se va desfăşura un turneu amical la care vor mai participa SCM Craiova, HC Zalău şi Dacia Mioveni. Cel de-al doilea turneu, la care CSM Slatina a confirmat participarea, va avea loc pe 28-29 decembrie, în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea, la care vor mai lua parte pe lângă SCM Râmnicu Vâlcea, Corona Braşov şi Gloria Buzău.

Jocul cu CSM Galaţi, disputat săptămâna trecută, a fost ultimul din 2018 pentru handbalistele slătinene. Meciurile rămase de disputat din cadrul turului se vor relua la începutul lunii ianuarie. Până atunci, după o scurtă vacanţă, CSM Slatina va demara antrenamentele în vederea abordării jocurilor ce vor începe în prima parte a lunii ianuarie.

În perioada 14-15 decembrie, CSM Slatina va fi gazda unui turneu amical, la care vor participa formaţiile SCM Craiova, HC Zalău şi echipa din Divizia A, CS Mioveni.

Cel de-al doilea turneu de pregătire, susţinut de CSM Slatina, se va desfăşura în perioada 28-29 decembrie, în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Turneul va reuni formaţiile SCM Râmnicu Vâlcea, Corona Braşov şi Gloria Buzău.

CSM Slatina va întâlni, în primul meci oficial din 2019, în deplasare, pe 10 ianuarie, HC Dunărea Brăila.