Creşterile salariale ale doctorilor, mai mari decât serviciile medicale plătite de CAS Olt. Ciocan: „Măririle salariale au fost importante. Salariul unui medic s-a triplat”

Sumele acordate de CAS Olt pentru creşterile salariale ale medicilor sunt peste cele plătite pentru serviciile medicale. Astfel, leafa doctorilor s-au triplat în ultimul an.

Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, a precizat că aceste creşteri salariale sunt plătite separat de instituţia pe care o conduce. Aşa s-a ajuns ca sumele pentru creşterile salariale să fie peste cele plătite pentru serviciile medicale. 

„Sumele pe care le plătim pentru creşterile salariale sunt foarte mari. Aceste creşteri salariale se plătesc separat, în baza Ordonanţei de urgenţă 114 /2017. Spitalele, în fiecare lună, fac solicitare pentru aceste creşteri salariale. Solicitările sunt însoţite de un borderou de salariu, ca să vedem unde merg aceşti bani. Măririle de salarii sunt, la acest moment, peste serviciile medicale. Dacă pentru serviciile medicale, la toate spitalele din judeţ, pentru o lună, plătim aproximativ 11.200.000 lei, pentru creşterile salariale acordăm 12.325.00 lei. Creşterile salariale sunt mai mari decât serviciile medicale. În primele două luni ale anului, am plătit 24.618.000 lei la nivel de judeţ pentru creşterile salariale pentru cadrele medicale din spitale. Vorbim doar de creşterile salariale”, a spus Florin Ciocan.

Acesta a dat exemplul Spitalului Slatina, unde, în ianuarie, doar creşterile salariale s-au ridicat la peste 74 de miliarde de lei vechi.

„De exemplu, în ianuarie, la Slatina s-au plătit peste şapte milioane de lei creşteri salariale, adică 74 de miliarde de lei vechi. Creşterile salariale au fost efectiv mari. La acest moment, practic salariul unui medic s-a triplat. Sunt sume foarte mari. Sperăm să se vadă acest lucrur şi în actul medical. Chiar ne dorim un act medical de calitate”, a adăugat Ciocan.

Spitalul Slatina, cea mai mare unitate medicală din judeţ, are aproximativ 1.700 de angajaţi, din care 229 sunt medici.