Corpul de control al ministrului Mediului, la Garda de Mediu şi APM Olt. Anunţ făcut de la sediul PNL

Prezent miercuri, la Slatina, ministrul Mediului Costel Alexe a anunţat că va trimite Corpul de control la Garda de Mediu şi APM Olt, săptămâna viitoare.

Alexe a făcut anunţul după ce i s-a semnalat problema topitoriilor din Slatina şi din apropierea oraşului.

Costel Alexe a anunțat că va trimite Corpul de Control care va trebui să verifice dacă topitoriile din județ funcționează în baza tuturor autorizațiilor și avizelor de mediu și dacă funcționarii Gărzii de Mediu își fac treaba.

„O să dăm în analiză la colegii din minister dacă montăm o a doua stație de monitorizare a calității aerului în Slatina, în așa fel încât să putem compara datele și dintr-o parte, și din alta. Și, doi, o să trimitem un corp de control pentru începutul săptămânii viitoare, astfel încât să ne asigurăm că aceste topitorii sunt principala problemă.

Prin Corpul de Control al ministrului vom constata următoarele: dacă aceste topitorii au reglementări și avize și ele funcționează în baza lor (dacă nu, au o reală problemă) și doi: vom vedea cum angajați ai statului român din Comisariatul Gărzii de Mediu Olt și-au făcut treaba sau nu”, a declarat ministrul Mediului.

Surse politice susţin că în spatele intenţiei ministrului Alexe n-ar fi nimic altceva decât căutarea unui motiv pentru schimbarea din funcţie a lui Gheorghe Neacşa (director Garda de Mediu Olt) şi a lui Dorel Şteomlega (director APM Olt), cu oameni susţinuţi de PNL Olt.