Controale DSVSA Olt, pentru ca pe mesele oltenilor să nu ajungă carne alterată

Chiar înaintea minivacanţei din această perioadă, specialiştii DSVSA Olt au efectuat controale în domeniul cărnii proaspete şi a cărnii congelate, încercând astfel ca produse neconforme să nu ajungă pe mesele oltenilor.

Abatoare, unităţi de tranşare, de reambalare a cărnii, unităţi care produc carnea tocată, unităţi de depozitare a cărnii, precum şi unităţi de vânzare cu amănuntul care comercializează carne şi produse din carne au fost călcate de inspectorii DSVSA Olt, la finalul lunii trecut.


Zeci de unităţi au fost controlate, fiind constatate următoarele deficienţe: depozitare şi etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea produselor fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar, lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor, nerespectarea programului de autocontrol, dar şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare.


Autorităţile au pus la dispoziţie şi un „call center", numărul fiind 0800.826.787, unde cetăţenii pot sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, mai ales că a venit vara, iar temperaturile ridicate cer condiţii speciale de depozitare pentru o gama variată de produse.