Contractul pentru finanţarea reabilitării DJ 546 Dăneasa - Slatina - Verguleasa, gata de semnare

Contractul de finanţare pentru proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean (DJ) 546 Dăneasa - Slatina - Verguleasa, în valoare de aproape 30 milioane de euro, urmează a fi semnat în maximum două săptămâni, potrivit reprezentanţilor CJ Olt.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a reiterat faptul că proiectul este gata, contractul de finanţare urmând să fie semnat, în cel mai scurt timp.


„Astăzi am mai adus o modificare respectivului proiect. Sunt anumite clarificări pe care ni le cere Agenţia de Dezvoltare Regională. Credem că, în urma acestor modificări, proiectul nostru este gata şi, în maximum două săptămâni vom semna contractul de finanţare pentru modernizarea acelui drum. Este un contract de finanţare în valoare de 30 de milioane de euro”, a declarat Oprescu.


Proiectul Consiliului Judeţean Olt privind modernizarea DJ 546 Dăneasa - Slatina - Verguleasa, care va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, are o valoare de 30 de milioane de euro şi urmează să fie executat în termen de patru ani din momentul semnării contractului de atribuire.


De îmbunătăţirile aduse de reabilitarea acestui drum vor beneficia comunităţile locale din Dăneasa, Drăgăneşti-Olt, Mărunţei, Coteana, Brebeni, Valea Mare, Slatina, Curtişoara, Teslui, Verguleasa.