Construcţia noului stadion de la Slatina, pe lista sinteză aprobată de ministrul Dezvoltării, la finalul anului trecut

Proiectul construirii şi dotării Complexului Sportiv şi Stadionului municipal „1 Mai” din Slatina se află pe lista de sinteză aprobată de ministrul Dezvoltării, la finalul anului trecut. Este vorba despre o etapă premergătoare promovării spre finanţare a investiţiei.

Pe lista postată pe site-ul oficial al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), alături de construirea şi dotarea Stadionului „1 Mai” din Slatina, se mai regăsesc şi alte investiţii din judeţul Olt: construire Bază sportivă în comuna Curtişoara, construire Bază sportivă în oraşul Drăgăneşti-Olt, construire Complex sportiv în comuna Gostavăţu, construire Complex sportiv şi Stadion „Petrolul” în oraşul Potcoava, modernizarea şi reabilitarea Stadionului „Viitorul” din oraşul Scorniceşti.

CNI precizează că este vorba despre etapa preliminară privind promovarea spre finanţare.

„Conform cadrului legal de derulare a Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, OG 25/2001, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea pe lista sinteză a subprogramelor pe care CNI le implementează reprezintă etapa preliminară privind promovarea spre finanţare. Asigurarea finanţării de noi obiective de investiţii se realizeaza numai în corelare cu alocaţiile bugetare disponibile anual. Date specifice cu privire la valoare investiţiei, durata de realizare etc. nu pot fi cunoscute decât după aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi finalizarea procedurilor de achiziţie publică pentru fiecare obiectiv în parte”, precizează CNI.

Conform unui acord aprobat de Consiliul Local, încă de anul trecut, amplasamentul pe care se află Stadionul „1 Mai”, în suprafaţă de 31.684 metri pătraţi, va fi predat de primărie către CNI liber de sarcini pe bază de protocol, în vederea şi pe perioada realizării de către Companie a obiectivului de investiţii: „Construire şi dotare Complex Sportiv - Stadion Municipal «1 Mai», municipiul Slatina, bulevardul Sfântul Constatin Brâncoveanu, nr. 1”.

Totodată, după obţinerea Ordinului de Ministru al Dezvoltării Regionale pe indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, primăria Slatina se obligă să demoleze construcţiile aflate pe ampalsament.

Municipalitatea slătineană va suporta şi cheltuielile privind demolarea construcţiei existente şi pentru racordarea noii arene la reţelele de utilităţi.

Consiliul Local Slatina se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioadă de minimum 15 ani.

Noua arenă va avea peste 10.000 de locuri, valoarea investiţiei ridicându-se la 90 de milioane de lei.