Constantin Filipescu, patronul şcolilor din Caracal

Unul dintre cei mai valoroşi înaintaşi ai Caracalului, Constantin Filipescu, şi-a donat întreaga moşie oraşului, pentru a-i învăţa pe romănăţeni carte, fiind convins că „prin învăţătură se câştigă înţelepciunea”.

Istoria nu a păstrat prea multe mărturii despre viaţa şi activitatea celui care a fost Constantin Filipescu. În prezent se mai păstrează doar câteva documente din care reiese că spre sfârşitul secolului XVIII acesta ocupa funcţia de vistier şi a primit de la domnul Ţării Româneşti o moşie, pe care a lăsat-o moştenire Caracalului, orăşenilor şi bisericii, pentru a întreţine din uzufructul său şcoala de pe lângă biserica domnească. În urma lui Constantin Filipescu au rămas însă zeci de generaţii de elevi instruiţi graţie implicării acestuia, filantropul fiind unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea acestuia, fiind un adevărat patron al şcolilor din oraş.

 

Astfel, din „Monografia municipiului Caracal”, realizată de autorii Dana Roxana Dincă, Vera Grigorescu şi Sabin Popovici şi lansată în 2007, cu ocazia împlinirii a 469 de ani de atestare documentară a oraşului, aflăm că: „În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea «Mihai vodă Şutu, dărui moşia oraşului Caracal, boierului Filipescu ca un lucru slobod ce era». La rândul său, banul Constantin Filipescu va dărui în anul 1793 moşia lui de 14.000 de pogoane, bisericii domneşti şi şcolii oraşului, cu condiţia «...să o stăpânească orăşenii şi purtând grija cu a lor cheltuială pentru toate orânduielile atât ale bisericii trebuinţe cât şi ale şcolii, a se întemeia cu dascăl vrednic şi pururea în toată vremea”.

 

Învăţământul, prioritatea filantropului

 

În Caracal, prima şcoală publică a funcţionat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, pe lângă Biserica domnească, cea mai veche biserică păstrată din secolul XVI, ctitorită de domnul Pătraşcu cel Bun, pe care Mihai Viteazu a avut-o ani buni una din reşedinţe, având o curte de unde îşi administra cele 23 de moşii din împrejurimi, „întru luminarea şi învăţătura tinerilor dintr-acel oraş şi judeţ”. Şcoala a fost înfiinţată de călugări, în chiliile bisericii, în jurul anului 1740, fapt confirmat de documentul din 24 iunie 1793 emis de domnitorul Alexandru Constantin Moruzzi.

 

Atunci, Constantin Filipescu îşi dona moşia precizând că locuitorii sunt „slobozi a şede pe moşie” cu obligaţia de a ţine dascăl „cu plata de la ei, pentru învăţătura copiilor”. În alt document, din 24 iunie 1797, se sublinia că orăşenii trebuie să aleagă aici „dascăl vrednic”, pe care să-l ţină „pururea” pentru învăţătura copiilor. Constantin Filipescu considera că „întemeierea şi chiverniseala de şcoală este un mare folos fiindcă, prin învăţătură se câştigă înţelepciunea”. La 15 septembrie 1825, orăşenii caracaleni au promis să respecte îndatoririle faţă de biserică şi au semnat actul în care se spune „dăm acest zapis prin care ne legăm a păzi întru totul îndatoririle faţă de biserică [...] să fim datori a face case de şcoală acolo la Sfânta Biserică”.

 

Urmaşii filantropului au vrut să ia înapoi moşia

 

Condiţiile puse de logofătul Filipescu în actul de danie nu s-au respectat, orăşenii lăsând în părăsire atât şcoala cât şi biserica. Cel puţin aşa susţinea fiul filantropului. Astfel, într-un document din 1825, Gheorghe (sau Grigore) Filipescu, fiul lui Constantin, se arăta nemulţumit de nerespectarea condiţiilor cuprinse în actul de donaţie, spunând că biserica a fost lăsată «într-o stare foarte proastă» şi locuitorii oraşului nu au îndeplinit obligaţiile prevăzute în actul din 1793.

 

„Prin zapisul din 15 septembrie 1825, orăşenii arată că au întreţinut biserica şi au ţinut dascăl pentru învăţătura copiilor, obligându-se din nou ca şcoala să aibă dascăl «necurmat» şi «în continuu». Cu aprobarea domnitorului Grigore Ghica, ei rămân în continuare stăpâni pe moşia lăsată de către banul Constantin Filipescu”, se precizează în monografia oraşului.

 

În 1831, şcoala devine o instituţie de stat şi, ca atare, şcolile din oraşele reşedinţe de judeţ, aşa cum era Caracalul, reşedinţă a judeţului Romanaţi, devin publice sau naţionale, spre a le deosebi de cele particulare, trecute şi ele sub supravegherea statului. Prin lege erau prevăzute fonduri numai pentru întreţinerea şcolilor publice. Conform acestei legi a început să funcţioneze, ca şcoală începătoare de trei ani, Şcoala nr. 1 din Caracal, singura din judeţul Romanaţi, la data de 10 mai 1832, într-o clădire construită în curtea Bisericii Domneşti, deoarece şcoala ctitorită de banul Filipescu nu mai era corespunzătoare.

 

Constantin Filipescu, astăzi

 

În ultimele două secole, numele lui Constantin Filipescu a fost strâns legat de mai multe unităţi de învăţământ din localitate: şcoala normală de băieţi, şcoala de băieţi nr.2, şcoala profesională de fete şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazu” din Caracal. Ultima dintre acestea a funcţionat în localul Filipescu până 2009, când s-a mutat într-o nouă clădire, vechiul sediu urmând să fie transformat în curând în Centru medical de dializă, al doilea din judeţ. Anul trecut, Constantin Filipescu a revenit în atenţia autorităţilor caracalene, Consiliul Local aprobând schimbarea denumirii Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Caracal în Grupul Şcolar „Constantin Filipescu”, modificarea fiind pusă în aplicare începând cu anul şcolar 2011/2012.