Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, despre pesta porcină africană: Trebuie să oprim răspândirea bolii în România

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, afirmă că va sprijini România în lupta sa împotriva pestei porcine africane, prin implementarea unor măsuri de supraveghere şi detecţie a virusului, servicii veterinare şi cercetare. În 2019, Phil Hogan va aloca 10 mil. euro în cercetare, pentru găsirea unui vaccin împotriva pestei porcine aficane.

„Faptul că am identificat virusul în 800 de focare în ultimele luni, e un indicator clar al mecanismelor de detecţie. Eu un număr mare de focare identifiacte, într-un timp scurt . Vom continua să sprijinim Ministerul Agriculturii şi fermierii din România în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere, serviciile veterinare, cerecetare. Vom încerca să furnizăm un vaccin care să funcţioneze pe viitor. 10 milioane de euro vor fi alocaţi în 2019 pentru cerecetarea acestui obiectiv. Pe termen scurt, trebuie să oprim răspândirea bolii în România, care are un impact şi asupra ţărilor vecine şi asupra schimburilor comerciale de carne de porc din UE şi din lume. Vrem să sprijinim fermierii să implementeze nişte măsuri adiţionale de bio securitate”, a spus Phil Hogan aflat într-o vizită la Bucureşti.

Întrebat de ZF, dacă este mulţumit de modul în care autrităţile române au gestionat criza pestei porcine africane până acum, comisarul european a evitat un răspuns clar:„Sunt foarte mulţumit de nivel de cooperare dintre UE şi Ministerul Agriculturii”, a spus el.

De la începutul anului, pesta porcină africană s-a răspândit în 12 judeţe din ţară. Dintre statele membre, România este ţara cea mai puternic afectată de virusul pestei porcine africane.

Sursa: mediafax.ro