Colegiul „Alexe Marin” Slatina, cooptat în programul de burse al Hidroelectrica

Elevii Colegiului Tehnic „Alexe Marin” din Slatina se numără printre cei de la 27 de facultăţi şi licee din ţară care pot obţine burse de la Hidroelectrica, dacă aleg să urmeze o carieră în domeniul energetic.

Hidroelectrica acordă, pentru anul școlar/universitar 2018-2019, un număr de 50 de burse celor care aleg să urmeze o carieră în domeniul energetic, concomitent cu șansa de a lucra în companie, după finalizarea studiilor.

Programul se adresează studenților înscriși la facultăți cu profil energetic, hidroenergetic, electrotehnic și electromecanic, precum și de contrucții hidrotehnice, economic, juridic și IT.

De asemenea, pot beneficia de bursele Hidroelectrica și elevii înscriși în instituțiile de învățământ preuniversitar profesional și tehnic cu profil energetic și electromecanic.

Suma totală alocată este de de 420.000 lei și este prevăzută în bugetul pe anul 2018 al societăţii. Mai exact, dintre cele 50 de burse, acordate pe o perioadă de zece luni, 30 sunt alocate mediului universitar, iar 20 sunt destinate elevilor de liceu. Valoarea acestora este de 1.000 de lei pe lună pentru studenți și 600 de lei pentru elevi.

Dosarele elevilor și studenților care solicită să fie înscriși în program vor fi primite de companie până la data de 31 august a.c., în condițiile în care candidații îndeplinesc mai multe criterii: sunt studenți înscriși la cursurile la zi la una din specialitățile menționate anterior și îndeplinesc condițiile de înscriere în anul al III-lea de studiu; sunt elevi ai unui liceu/colegiu tehnologic, înscriși la cursurile de zi la una din specialitățile menționate și îndeplinesc condițiile de înscriere în clasa a XI-a; pot face dovada promovării tuturor examenelor din anii de studiu; media de absolvire este de minim 8,00 și media la purtare, pentru elevi, este 10; nu primesc o altă bursă din partea unei societăți, organizații sau instituții de stat, alta decât instituția de învățământ superior la care a fost admis sau de la Ministerul Educației, cu excepția burselor cu caracter social.

„Creșterea vârstei medii a angajaților și lipsa unor noi specialiști în domeniu devine o problemă stringentă pentru toate societățile din sistemul energetic, fapt semnalat tot mai frecvent în ultimii ani. Nu putem asista pasivi la deteriorarea bazei de selecție a personalului, dacă dorim ca în viitor să avem salariați bine pregătiți și specialiști cu expertiză. Noi ne-am propus să ne implicăm. Decizia pe care o ia Hidroelectrica este aceea de a susține tinerii, astfel încât aceștia să fie încurajați să aleagă o carieră în domeniul energetic. Pe cei mai buni dintre aceștia ni-i dorim în rândul angajaților noștri”, spune președintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea.

La rândul său, directorul Colegiului Tehnic „Alexe Marin”, a declarat că parteneriatul unităţii de învăţământ cu Hidroelectrica este unul mai vechi.

„Acum doi ani şi anul trecut, cei de la Hidroelectrica au organizat, în parteneriat cu noi, pentru elevii noştri de la profilul tehnic, două excursii la Hidrocentrala Vidraru. Au participat patru cadre didactice şi 24 de elevi. Ei au putut să vadă cum funcţionează această hidrocentrală”, a declarat Croitoru.

Lista candidaților admiși pentru interviul de selecție va fi făcută publică la data de 17 septembrie pe site-ul www.hidroelectrica.ro, iar în perioada 15-19 septembrie, compania va stabili lista cu elevii/studenții admiși pentru primirea burselor.