Cod galben de inundaţii pe râurile Olt şi Vedea

Hidrologii au emis o atenţionare de cod galben, valabilă din această după-amiază, până miercuri, ora 16.00, pe râurile Olt şi Vedea, dar şi afluenţii acestora.

Potrivit specialiştilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri peste cotele de atenţie.

„Atenționarea a fost trimisă către instituțiile care fac parte din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență ale localităților din judeţul Olt”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.