Clara Vădineanu: „Va fi un sezon bun, fără presiune, cu un obiectiv realist”

Handbalistă cu numeroase meciuri în tricoul selecţionatei tricolore, Clara Vădineanu are un contract valabil un sezon cu nou-promovata în Liga Naţională, CSM Slatina. Interul stânga este încrezătoare în atingerea obiectivului, menţinerea pe prima scenă a handbalului.

Cel mai important transfer la CSM Slatina, având în vedere CV-ul, este aducerea Clarei Vădineanu. Handbalistă a cărei carieră este legată de Oltchim Râmnicu Vâlcea, jucătoarea de 30 de ani este formată la LPS Slatina, de către Gavril Kozma.

Clara Vădineanu va evolua pentru prima dată în tricoul unei echipe nou-promovate, însă este optimistă în atingerea obiectivului.

„Va fi un sezon bun, fără presiune, cu un obiectiv realist. Nu am mai evoluat niciodată pentru o nou-promovată, dar sunt convinsă că vom reuşi menţinerea în Liga Naţională. Nu am mai lucrat cu doamna Bora, dar am mai jucat alături de câteva jucătoare, sunt sigură că vom forma un grup unit”,
a precizat handbalista ce evoluează în linia de nouă metri, Clara Vădineanu.

Experimentata jucătoare are o aruncare foarte bună de la distanţă, fiind o handbalistă care face, de asemenea, faza defensivă. Clara Vădineanu este cunoscută pentru faptul că se apară bine în zonă centrală. Sezonul trecut, aceasta a evoluat pentru CSM Roman.