Clădirile fostului Liceu „Mincu” şi Colegiului „Alexe Marin” Slatina, reabilitate termic cu fonduri europene

Imobilele fostului Liceu „Ion Mincu” şi Colegiului Tehnic „Alexe Marin” din Slatina vor fi reabilitate termic, printr-un proiect cu fonduri europene ce urmează să fie depus de municipalitate.

Administratorul public al Slatinei, Cristian Cismaru, a explicat că pentru a putea implementa acest proiect, municipaltiatea a solicitat Ministerului Educaţiei prelungirea avizului de schimbare a destinaţiei clădirii fostului Liceu „Ion Mincu” din unitate de învăţământ în sediu administratv pentru trei instituţii din subordinea primăriei.

Finanţarea proiectului va fi făcută prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

„Și acest imobil, ca și «Alexe Marin», vor intra pe axa prioritară 3.1, reabilitarea termică a clădirilor publice, sedii de instituții. Din păcate, avizul Ministerului Educației era doar pe cinci ani în ceea ce privește schimbarea destinației în sedii administrative. Cei cinci ani au început să curgă, iar noi avem, pe reabilitare pe fonduri europene, o perioadă de monitorizare de cinci ani de la finalizarea lucrărilor. A trebuit să facem această aprobare în consiliul local, după acre solicităm la Ministerul Educației reavizarea acestui termen și transformarea în 10 ani, să acoperim perioada post-implementare a reabilitării”, a spus Cismaru.

El a mai explicat că la cele două imobile vor fi făcute investiţii în termosistem.

„La ședința anterioară am aprobat sumele necesare pentru proiectare, acum se lucrează la caietele de sarcini și la documentație ca să scoatem la licitație proiectarea. Lucrările sunt similare cu cele de la «Alexe Marin», respectiv investiții în termosistem, în tâmplărie, acoperiș, instalațiile electrice”, a mai declarat Cristian Cismaru.