CJ Olt, proiect pentru conştientizarea oltenilor privind colectarea selectivă a deşeurilor

Consiliul Judeţean Olt implementează un proiect privind colectarea selectivă a deşeurilor, acţiunile de informare ce îi vizează pe cetăţeni urmând să demareze o dată cu Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a explicat că proiectul „Oltul colectează selectiv” este finanţat prin Administraţia Fondului de Mediu. Valoarea totală a proiectului se ridică la 345.935,57 lei, TVA inclusă, contribuţia forului judeţean fiind de doar 10 la sută.

„Am găsit o axă deschisă pe Fondul de Mediu pentru a putea accesa bani pentru informarea populaţiei în ceea ce priveşte colectarea selectivă a gunoiului. Am accesat această axă şi banii, pe care ar fi trebuit să-i folosim din bugetul propriu să facem această informare, vor veni din acest proiect. Bineînţeles că este nevoie de un astfel de proiect pentru că, aşa cum ştiţi, în judeţul Olt n-a funcţionat un management integrat al gunoiului, sunt localităţi care au acest sistem, dar sunt şi localităţi care nu-l au. Atunci când se va începe, este foarte bine ca populaţia să fie informată, astfel încât să înţeleagă de unde provine taxa, de ce cheltuielile sunt acelea care sunt şi, în plus, în toate localităţile este nevoie de informare privind selectarea gunoiului. Numai în acest fel, ulterior, vom putea reduce costurile pe care le încasăm de la populaţie”, a declarat Marius Oprescu.