Sănătate

2021-09-30, 12:40:34

CJ Olt dă bani Spitalului Slatina pentru medicamentele necesare în tratarea COVID-19

Consiliul Judeţean Olt a alocat, joi, două milioane de lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acoperirii cheltuielilor cu medicamentele pentru COVID-19.

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a afirmat că a hotărât să iniţie acest proiect de rectificare a bugetului forului judeţean, deoarece alocările de la Guvern sunt insuficiente sau lipsesc.

„Cel mai important articol din rectificarea bugetară pe care am aprobat-o astăzi se referă la cele două milioane de lei pe care le-am dat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Având în vedere că suntem în valul patru al pandemiei, având în vedere cheltuielile foarte mari pe care le au cu medicamentele, în această perioadă, am alocat această sumă. Vrem să-i sprijinim ca să facă faţă acestor cheltuieli”,
a afirmat Oprescu.

El a exemplificat că cheltuielile SJU Slatina cu medicamentele de COVID-19 sunt de aproape cinci ori mai mari decât suma alocată de Ministerul Sănătăţii pentru tot anul.

„Aşa cum bine ştiţi, suntem în continuare într-o criză de medicamente, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, la fel ca şi celelalte spitale din ţară. De asemenea, contractul pe care spitalul îl are cu Ministerul Sănătăţii pentru decontarea cheltuielilor pe COVID-19, este vorba de 180.000 lei pe tot anul, iar cheltuilelile noastre cu medicamentele sunt undeva la 500.000 lei, pe lună. În condiţiile în care sunt în valul patru. Au fost şi perioade, astă vară, în care n-am avut niciun caz în spital şi n-am avut aceste  cheltuieli. Acum suntem deja în valul patru şi cheltuielile sunt pe măsură”, a conchis Marius Oprescu.

Comentarii

Redacţia

2021-09-30 12:40:34

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...