CJ Olt a repartizat fonduri către primăriile din judeţ. Unde ajung cei mai mulţi bani

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, un proiect de hotărâre prin care au repartizat către primăriile din judeţ banii proveniţi din cota de 17,5% din impozitul pe venit şi din taxa pe valoarea adăugată.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a declarat că repartizarea a fost făcută după o formulă stabilită de Finanţele Publice.

„Conform bugetului de stat pe anul 2019, cotele defalcate și taxa pe valoare adăugată care va fi repartizată UAT-urilor se fac în baza unei consultări cu primăriile, pe care am avut-o ieri, printr-o formulă stabilită prin lege de Finanțele Publice. Noi astăzi n-am făcut decât să aprobăm aceste sume, într-o ședință de consiliu județean”, a declarat Oprescu.

Potrivit proiectului aprobat, cele mai mari sume din cota de 17,5% din impozitul pe venit au mers către Potcoava (428.000 lei), Brastavăţu (345.000 lei), Crîmpoia (326.000 lei), Curtişoara (338.000 lei), Dăneasa (323.000 lei), Izbiceni (355.000 lei), Izvoarele (349.000 lei), Osica de Sus (449.000 lei) şi Rusăneşti (368.000 lei).

Din taxa pe valoarea adăugată, cele mai mari sume au ajuns la Drăgăneşti-Olt (7.236.000 lei) şi Balş (7.568.000 lei).

Şeful CJ a adăugat că, ulterior, forul judeţean va aloca noi fonduri pentru ca primăriile să aibă buget de funcţionare.

„Din banii pe care îi avem la dispoziție la Consiliul Județean vom încerca să echilibrăm localitățile care nu au buget de funcționare. Practic, noi într-o ședință de consiliul județean, când vom avea gata toate datele și vom ști exact fiecare primărie ce bani și ce cheltuieli are, vom încerca să compensăm aceste cheltuieli, astfel încât la început de an toate primăriile să aibă buget de funcționare”, a mai declarat Marius Oprescu.